sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Ganduri

La urma urmei nu stiu ce imi placea mai mult la el...
Poate era corpul atletic, modelat cu un devotament pasional, poate ochii colorati atent cu un negru profund si rece cu reflexii de vise uitate, de dorinte si asteptari zadarnice.
 Nu stiu daca imi placea felul in care isi purta camasa elegant sau temacitatea cu care isi lega cravata si isi aranja parul cu  o rabdare dumnezeiasca.
 Poate era felul in care isi misca bratele cand pasea hotarator, cum se arunca pe canapea obosit si isi verifica atent corespondenta, aerul superior si uneori superficial cu care isi invaluia toti posibilii adversari, dar prietenia si maturitatea cu care il trata pe fiecare in parte.
 Imi placea la el ca vorbea clar, dar niciodata prea tare. Soptea.
 Ma fascina ideea ca m-ar apara si mi-ar oferii siguranta neincetat. Ma fermeca modul in care fata lui se incrunta timid cand ceilalti imi aruncau priviri insistente, dar iubeam la el timiditatea si nesiguranta pe care o arata cand incerca sa imi arate sentimentele. Stiam ca ma iubeste cu o pasiune nebuna, ciudata si libera. Stiam ca ma avea in cap chiar si atunci cand ma ura cu toata forta lui. 
Nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste, dar ma facea sa ma simt ca si cum aceste cuvinte doar ar distruge. Noi voiam sa construim. Asta era idealul nostru. Spuneam ca oricat de priceputi am fi, niciodata nu vom putea sa reproducem o opera, o iubire. A noastra nu avea model. Era spontana si nepriceputa. Stiam, vedeam cum zambetul lui se coloreaza in prezenta mea, vedeam cum libertatea lui se limiteaza si in acelasi timp se intensifica. Stiam ca ma iubeste cand imi spunea "hai sa fugim",apoi radea cand imi vedea privirea copilaroasa si devenea din nou serios. Nu era normal pentru un om matur sa aiba ganduri ce ar putea sa il arate asa cum e, un sensibil, un suflet care bantuie strazi pentru a gasi o casa a lui. Avea standarde intalte, mult prea inalte. Idealuri puternice. Uneori ma facea sa ma simt ca o piedica in drumul sau. Am vrut sa ma indepartez de multe ori pentru ca simteam ca il tin in loc, ca il trag inapoi, dar il voiam cu totul. Fizic mi-ar fi lipsit prea putin, dar dincolo de un trup frumos era sufletul pe care il doream atat de mult. Cu toate astea il tratam cu un egoism incredibil. El nu mi-a reprosat niciodata. Nu imi reprosa nimic. Ma lasa sa tip, sa ma enervez, ma lasa sa plec, dar nu voia sa plang. Imi spunea sa plec daca asta ma face fericita. Ce-i drept am plecat de multe ori, dar m-am intors de fiecare data. El ramanea neclintit in fata starilor mele de inca copil. El nu a plecat,el nu a tipat si nu a fost trist. Imi spune ca fara sa stiu sunt ceea ce il tinea tare, ce il mentinea la fel de puternic si hotarat. Uneori ma speria caldura zambetului. Ma speria felul in care corpul meu vibra cand isi strangea bratele puternice in jurul trupului meu inca firav si nepregatit. Noaptea era un adolescent liber. Un copil. Ma amuza cand inumara stele si cand imi spunea ca intr-o zi o sa locuim intr-un oras mare, o sa avem un caine si o casa draguta. Apoi ma lua in brate si ma gadila. Noptile erau lungi si fericite. Iubeam felul in care ma introducea intr-o lume pierduta, in care isi deschide sufletul asa usor in fata unei persoane nesigure, in fata unei persoane care a plecat de atatea ori. Stia ca sunt doar un copil. Ma respecta asa cum eram, ma respecta cu totul si nu a incercat niciodata vreo insistenta. Se multumea sa ma sarute repede si sa mi mangaie fata. Ii placea sa ma vada zambind. Uneori credeam ca sunt doar un refugiu, ca venea la mine sa se descarce, si eu, eu ca o umila prietena ii ascultam suferintele si ii incalzeam ochii. Nu imi cerea niciodata sfatul.
Eu nu mi-am limitat viata la el. In lipsa lui eram tot eu. Fata cu zambet timid si bucle indraznete. L-am iubit. I-am dat sansa sa ma distruga de atatea ori, sa ma omoare incet, sa ma omoare chiar repede si singur, sa ma lase in suferinta, dar nu a facut niciodata asta. Cel mai greu mi-ar fi sa incerc sa il definesc. Era complex. Era totul. Rau si bun, timid si indraznet, frumos si urat. 
Era A. Era artistul de care aveam atata nevoie. Eram saraca fara cuvintele lui, ma dureau zilele in care nu ii vorbeam. Il iubeam cu fiecare parte din mine. Fiecare parte...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

A apărut o eroare în acest obiect gadget